Lucruri pe care le folosești, dar al căror scop nu l-ai fi ghicit niciodată!

Lucruri pe care le folosești, dar al căror scop nu l-ai fi ghicit niciodată!

Lucruri pe care le folosești, dar al căror scop nu l-ai fi ghicit niciodată!

Tehnologia, industria textilă și miile de produse pe care le folosim de-a lungul vieții ne-au făcut traiul de zi cu zi mai comod și mai plăcut decât oricând în istorie.

Și deoarece ne-am obișnuit atât de mult cu acest confort care vine de-a gata, nici nu ne mai gândim prea mult la banalele obiecte pe care le utilizăm. Însă unele dintre ele ascund roluri extrem de interesante, iar descoperirea lor este cu adevărat fascinantă.

Publicația online brightside.me a alcătuit o listă cu câteva dintre aceste lucruri al căror scop ți-ar fi fost greu, dacă nu chiar imposibil, de ghicit:

1. Micuța gaură din fereastra unui avion

Ferestrele avioanelor sunt făcute din două geamuri din sticlă acrilică (plexiglas) alăturate. Dacă nu ar exista micuța gaură din fereastră, geamul interior ar putea să se spargă din cauza diferenței de presiune dintre fuselajul avionului și exterior. Gaura permite aerului să se miște între avion și zona dintre cele două geamuri, egalizând presiunea dintre ele.
2. Partea albastră a unei gume de șters

Mulți cred că partea albastră a fost concepută pentru a șterge urmele de stilou, însă inițial nu a fost așa. Partea albastră a fost concepută pentru a șterge urmele de pe hârtie groasă. Dacă partea roz ștergea uneori doar parțial ceea ce era scris pe hârtie, partea albastră reușea să șteargă tot. Cu timpul, producătorii au descoperit că oamenii nu prea înțelegeau scopul celor două părți, așa că au început să promoveze partea albastră a gumei pentru scopul „inventat” de utilizatori: acela de a șterge înscrisurile făcute cu stiloul.

3. Extra-găurile din adidași

Puțini oameni dau atenție micilor găuri aflate în partea superioară a adidașilor. Însă ele au un rol foarte important, acela de a ajuta la fixarea adidașilor în picioare astfel încât aceștia să nu se mai miște deloc, împiedicându-i să se frece de gleznele persoanei atunci când aceasta aleargă sau face sport.

Continuarea aici

7-640x360

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.