Cele mai gurmande ZODII

Cele mai gurmande ZODII

Există oameni care trăiesc pe principiul “Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm”, dar în orice societate sunt şi acei gurmanzi care îşi organizează viaţa în jurul mâncării sau mai bine spus a meselor.

Aceştia sunt oamenii care consumă timp şi resurse financiare fie pentru o alimentaţie sănătoasă şi specială, fie strict pentru mese îmbelşugate care să le satisfacă tot felul de pofte.

Afinitatea pentru mâncare sau chiar obsesia pentru mâncare are legătură şi cu semnul astral care te guvernează.

Iată, pe scurt, cât eşti de obsedat de mâncare, în funcţie de zodie:

Berbec

Nativul din Berbec este extrem de pofticios, orice nouă opţiune alimentară fiind o adevărată tentaţie pentru el. Asta nu înseamnă că naşte obsesii culinare, ci doar că gustă puţin din toate, vorba aia… de pofta.

Taur

Iată şi primul obsedat culinar al zodiacului: Taurul găseşte una dintre cele mai mari voluptăţi în a mânca şi a prepara mâncarea. Şi-o imaginează, îi inventează forme şi culori, îşi prepară cantităţi şi mari şi deosebite. Când mănâncă, nativul din Taur uită de consecinţe.

Gemeni

Nici obsedat de mâncare, nici măcar pofticios, cel născut sub acest semn astral face, deseori, fixaţii pe un anumit produs alimentar. Şi, dintr-o dată, i se pare că viaţa nu mai are sens dacă nu îl mănâncă, iar ceilalţi se tot întreabă câtă putere are nativul din Gemeni să rămână fidel în fiecare zi aceluiaşi produs, fără să se plictisească.

Încă o caracteristică a Gemenilor: fie mănâncă foarte dulce, fie mănâncă foarte sărat, oricum ar fi e mereu la o extremă.

Rac

Nativul din Rac iubeşte să gătească şi, se spune, că ar avea şi talent, devenind bucătari celebri. Însă, Racul nu găteşte niciodată pentru el, ci întodeauna pentru ceilalţi care pot deveni chiar dependenţi de preparatele acestui nativ.

Deseori, Racii au probleme grave cu greutatea în plus.

Leu

Un Leu mănâncă întodeauna ce e mai rafinat, mai pretenţios, mai aristocrat. Chiar se spune că acest nativ este gurmandul aristocrat al zodiacului.

Cei mai mulţi sunt carnivori pasionaţi… Da, ei cred în zicala: “Cea mai bună legumă e carnea.”

Fecioară

Nativul din Fecioară găseşte o plăcere nevinovată în a mânca, dar nu pune prea mult accent pe acest aspect al vieţii.

De cele mai multe ori mănâncă pe fugă, uşor dezorganizat şi cât să nu îi mai fie foame. Are şi momente când se dedică unui stil de viaţă sănătos şi alege numai alimente deosebite.

Balanţă

Departe de a fi obsedat de mâncare, nativul Balanţă este cel mai mofturos semn zodiacal atunci când vine vorba de mâncare.

Când, într-un final, reuşeşte să aleagă ceva de mâncare, poţi fi sigur că este o alegere rară şi rafinată.

Scorpion

Scorpionul face excese alimentare doar atunci când vine vorba de anumite alimente pe care le preferă, dar per ansamblu nu este un consumator înfocat.

Mănâncă mai mult de foame decât de poftă, dar riscă totuşi să câştige, facil, kilograme în plus.

Săgetător

Săgetătorul este semnul astral care adoră dulciurile, mai mult decât orice altă zodie, chiar şi decât cei născuţi sub semnul Gemeni.

Deşi nu refuză nimic ce conţine zahăr, Săgetătorul nu se prea îngraşă din pricina metabolismului foarte bine “organizat”.

Capricorn

Preferatele Capricornului sunt mesele festive. Îi place să mănânce mult şi numai pe alese, în cadrul unor întâlniri organizate special.

Am putea spune chiar că nativul acestei zodii “mănâncă social”.

Vărsător

Nativii acestei zodii nu sunt obsedaţi de mâncare, nu dedică mult timp acestui aspect al vieţii, dar apreciază, din când în când, mesele deosebite, cu măncăruri inventive.

Ar putea avea şi o problemă: sunt predispuşi la a mânca pe fond nervos sau din considerente de stres, ceea ce poate duce la îngrăşare excesivă.

Peşti

Pofticios, gurmand, dornic de răsfăţ culinar, nativul din Peşti ar dori să primească mâncarea gata făcută pentru că nu prea îi place să gătească.

Aşadar, cel născut sub semnul astral Peşti este, de cele mai multe ori, clientul fidel al restaurantelor fine.

sursa

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.