Cele mai eficiente remedii naturiste pentru tratarea sinuzitei. Spune Nu antibioticelor !

Cele mai eficiente remedii naturiste pentru tratarea sinuzitei. Spune Nu antibioticelor !

O durere groaznică de cap, în zona frunţii şi în spatele ochilor, nasul înfundat şi febra pot fi simptome clare ale sinuzitei, afecţiunea fiind, pe nedrept, considerată minoră. În unele cazuri, când tratamentul medicamentos nu dă rezultate, este nevoie de o intervenţie chirurgicală prin intermediul căreia să fie deschise sinusurile (cavităţile localizate în jurul ochilor, obrajilor şi nasului) şi extirpate tumorile membranei mucoase. Hreanul, usturoiul şi băile de aburi sunt doar câteva dintre remediile naturiste care pot înlocui tratamentul cu antibiotice în cazul sinuzitei.

Sinuzita, adică infecţia membranei mucoase care căptuşeşte interiorul foselor nazale şi sinusurile, are cauze multiple: persoanele care se confruntă cu rinită alergică pot dezvolta, în majoritatea cazurilor, şi sinuzita cronică; polipii nazali, afecţiunile structurale ale nasului, precum deviaţia de sept, pot obstrua pasajul nazal, mărind riscul apariţiei sinuzitelor. De asemenea, infecţiile fungice care apar la persoanele cu un sistem imunitar slăbit pot cauza sinuzita. Respiraţia urât mirositoare, durerea de cap, durerea în spatele ochilor şi în zona frunţii, febră, durerile dentare, secreţii gălbui-verzui care se scurg din nas dinspre partea posterioară a gâtului, tusea productivă sunt câteva dintre simptomele sinuzitei care ar trebui să vă trimită la medic. Factorii care cresc riscul apariţiei sinuzitelor sunt fumatul, poluarea, folosirea în exces a spray-urilor decongestionante, schimbarea bruscă de presiune, înotul în apă contaminată sau apă foarte rece.

Tratament ambulatoriu

• Cataplasme cu hrean: hreanul dat pe razătoare poate fi folosit şi în combinaţie cu rădăcină de Untul Pământului. Se pun într-un tifon şi se aşază aproape de rădăcina nasului, 15 minute, hreanul producând un acces de lăcrimare şi de eliminare pe cale nazală a secreţiilor care blochează sinusurile. Se repetă procedura minim cinci zile.

• Perna cu sare încălzită: într-un săculeţ de bumbac se pune sare care se încălzeşte în cuptor după aceea şi se aşază pe frunte până se răceşte, iar apoi se reîncălzeşte şi se repetă procedeul până când se observă o ameliorare.

• Inhalări cu sare: în doi litri de apă clocotită se pun patru linguri cu sare şi se fac inhalări cu aceşti aburi, timp de zece minute.

• Usturoiul este foarte eficient pentru că are efect antibacterian: peste un căţel de usturoi zdrobit se pun patru linguriţe de apă şi cu ajutorul unei pipete se pun câte zece picături din acest amestec în fiecare nară.

• Se stimulează imunitatea cu tinctură de Echinaceea sau/şi se beau zilnic două căni cu ceai de Echinaceea în care se adaugă ulei volatil de cimbru şi busuioc. Tinctura de arnică se administrează câte 50 de picături, diluate într-o jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi, pentru creşterea imunităţii faţă de infecţiile respiratorii şi urinare.

• Ardeiul iute este eficient în cazul rinitelor şi sinuzitelor şi se recomandă consumarea lui timp de două săptămâni. Se poate face şi cataplasma pe frunte cu tinctura de ardei iute diluată cu puţină apă.

• Se iau câte 3-5 picături din amestecul de ulei esenţial de mentă şi de busuioc de patru ori pe zi. (14 zile). Acest remediu decongestionează sinusurile şi combate infecţiile bacteriene.

• Se pot face aspirări nazale cu următorul amestec: 4 linguri de salvie, 4 linguri frunze şi fructe de afin, 4 linguri de frunze de mentă, 2 linguri de coada-şoricelului şi 2 linguri frunze de soc. Se pun 2 linguri din acest amestec în 250 ml de apă clocotită şi se lăsă la fiert încă 10 minute. Se strecoară şi se fac aspirări de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara.

• Băile de aburi cu ulei esenţial de brad, mentă sau eucalipt sunt foarte eficiente! În timpul băilor de aburi puteţi stimula circulaţia la nivelul sinusurilor, prin apăsări repetate cu degetele arătătoare, în partea de jos a nărilor, la rădăcina nasului, sub sprâncene şi la baza pomeţilor.

• Pe sinusurile afectate, se aplică terci de tătăneasă, de coada-calului sau cartofi cruzi, daţi pe răzătoare. Dacă sunt afectate sinusurile frontale sau maxilare, se pot aplica frunze de varză strivite. Ziua se lasă 2-3 ore, iar noaptea se pot lăsa şi mai mult. Sunt foarte eficiente şi cataplasmele cu mălai sau cu nisip cald.

• Respirarea de aer cald, umed de la un duş cu aburi, baie fierbinte sau dintr-o chiuvetă umplută cu apă.

• Foarte important este să se evite aerul foarte rece şi uscat, fiind luată în considerare folosirea unui umidificator pentru a creşte umezeala aerului din interiorul casei.

• Consumul de cantităţi mari de fluide este necesar pentru a dilua mucusul ce blochează sinusurile.

• Cimbrul, ienupărul, mugurii de pin, salvia, coada-şoricelului, tătăneasa ori muşeţelul sunt plante care, folosite împreună, dau rezultate remarcabile în tratarea sinuzitei. Se face o infuzie obţinută dintr-o lingură de amestec de plante şi 250 ml apă clocotită. Se beau zilnic trei căni de ceai îndulcit cu miere de albine.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

 

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic correct, va recomandam sa consultati un medic specialist.

sursa  

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.