DA, SAPUNUL ne poate imbolnavi de CANCER ! ATENTIE ce sortimente ALEGI !

DA, SAPUNUL ne poate imbolnavi de CANCER ! ATENTIE ce sortimente ALEGI !

Cu toţii încercăm să minimizăm cantitatea de toxine care ne intră în corp. Mâncăm mai sănătos, bem apă purificată, realizăm chiar şi programe de detoxifere. Ceea ce însă puţini oameni conştientizează este cantitatea de toxine pe care o absorbim prin piele. Iar săpunul conţine numeroase chimicale suspecte, vopseluri, arome, substanţe despre care nici nu ştim că ar trebui să ne ferim.

Astfel că, dacă doriţi să minimizaţi expunerea la aceste toxine ascunse, ar fi bine să optaţi pentru săpunuri naturale. „Multe persoane au pielea sensibilă şi nu reacţionează deloc bine la săpunurile din comerţ. Cu ajutorul unui săpun natural poţi reduce şi chiar preveni o multitudine de probleme ale pielii cauzate de ingredienţii chimici iritanţi. Săpunurile naturale au ingredinete care nu au fost produse cu ajutorul ierbicidelor, fertilizatorilor chimici sau pesticidelor, multe dintre acestea recunoscute ca fiind cancerigene”, explică Mihaela Jarai, fondatorul Alma Natural. Săpunurile antibacteriene sunt cancerigene

La fel ca şi în cazul alimentelor, atunci când achiziţionăm produse cosmetice trebuie să ştim să citim etichetele. Asiguraţi-vă că ingredientele sunt 100% naturale şi vin din surse naturale. Cele mai obişnuite ingrediente dintr-un săpun natural sunt: uleiul de cocos, de măsline, avocado, shea, laptele de capră şi cocos, uleiurile esenţiale, untul de shea african plus multe plante medicinale: muşeţel, lavandă, gălbenele.

Majoritatea săpunurilor comerciale au scos toate elementele bune din procesul de producție și au înlocuit aceste ingrediente cu agenți spumanți artifiali, coloranți și chimicale puternice. Astfel de produse, care mai degrabă ar trebui numite detergenți sunt rele nu doar pentru piele, dar și pentru mediu.

„În săpunurile comerciale glicerina care se produce în timpul procesului de saponificare este înlăturată. Glicerina este o substanță extrem de profitabilă, care este de obicei vândută companiilor care produc loțiuni și creme, de care pielea acum uscată de săpunurile dure, are atât de multă nevoie. Săpunurile antibacteriene conțin de multe ori triclosan, un chimical toxic recunoscut drept cancerigen. Utilizarea frecventă a unor astfel de produse va avea ca rezultat depozitarea acestor toxine în grăsimea din corp sau chiar în creier, iar acumularea acestora în organism conduce cu siguranță la boli”, adaugă Mihaela Jarai.

Alegeți săpunuri fără coloranți artificiali și fără parfum

Și în cazul săpunului natural există diferite modalități de producție. În principiu acesta se poate realiza prin topire (pe bază de glicerină și de cele mai multe ori transparent), prin metoda la cald sau la rece. Prima variantă ar trebui să o evitați, iar diferența dintre ultimele două este că metoda la cald folosește căldura după procesul de saponificare, iar metodă la rece nu.

Desigur că presarea la rece este cea mai bună metodă pentru săpunurile de calitate deoarece este un proces lent care păstrează active proprietățile ingredientelor. Toate săpunurile Alma Natural sunt realizate prin metoda la rece.

Săpunurile realizate prin metoda la rece sunt realizate dintr-o combinație de uleiuri și leșie. Acest produs din urmă poate că sună suspect, dar toate calitățile caustice sunt înlăturate în timpul procesului de saponificare, iar din reacție celor două ingrediente se creează glicerina.

Atunci când alegeți săpunul uitați-vă cu atenție să nu conțină coloranți artificiali și parfum, pentru că acestea sunt chimicale sintetice. Dacă vreți un miros plăcut puteți cumpăra săpunuri pe bază de coloranți și uleiuri esențiale naturale. Un alt ingredient pe care ar trebui să-l cautați în săpunurile naturale este bentonitul, folosit pentru a crește clăbucul și recunoscut pentru proprietățile detoxifiante, deoarece se leagă de toxine și le scoate din organism.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.