DIETA EFICIENTA. CE SA MANANCI dimineata ca SA SLABESTI USOR ?

DIETA EFICIENTA. CE SA MANANCI dimineata ca SA SLABESTI USOR ?

Desi suna contradictoriu, un mic dejun consistent este metoda sigură şi eficientă de a scăpa de kilogramele în exces.

Concluzia la care a ajuns un grup de cercetători de la Universitatea de Medicină din Nottingham este surprinzătoare, însă studiile lor au arătat că un mic dejun bogat în carbohidraţi, care să conţină ovăz sau cereale integrale, stimulează organismul să ardă mai multe kilocalorii decât 60 de minute de plimbare.

Astfel, mic dejun compus din musli cu lapte, piersici, iaurt şi suc de mere ajută la slăbit, comparativ cu unul compus din fulgi de porumb cu lapte degresat, sau două felii de pâine albă cu unt şi gem. Chiar dacă ambele mese conţin acelaşi număr de kilocalorii, primul mic dejun a ridicat mai încet nivelul de insulină din sânge, iar în zilele în care subiecţii mâncau la prima masă a zilei cereale integrale au ars de două ori mai multe grăsimi decât ar fi făcut-o în mod normal în timpul unei plimbări de o oră.

Secretul constă în cantitatea de carbohidraţi regăsiţi în micul dejun, iar pe lângă acestea ideal ar fi să mai consumăm la micul dejun, atunci când vrem să slăbim, migdale, nuci, alune sau zmeură. Aceste substanţe nutritive susţin corpul atunci când este la dietă şi primeşte cantităţi limitate de mâncare.

Pentru ca un mic dejun bogat în carbohidraţi să aibă rezultatele dorite,specialiştii recomandă înlocuirea cerealelor rafinate cu cele integrale.

 

 

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.