Cristina Bălan PRIMESTE AJUTOR după ce a mărturisit că gemenii ei au sindromul Down

Cristina Bălan PRIMESTE AJUTOR după ce a mărturisit că gemenii ei au sindromul Down

Câştigătoare a show-ului “Vocea României” şi fostă membră a trupei Impact, Cristina Bălan are gemeni, ambii diagnosticaţi cu sindromul Down. Deşi au existat voci care au pus-o la zid pentru că nu a întrerupt sarcina, reprezentanţii Asociaţiei Down Bucureşti o susţin şi o asigură că micuţii îi pot aduce bucuria aşteptată.

În urma dezvăluirilor pe care le-a făcut, Cristina Bălan a fost atacată, fiind acuzată că a născut doi copii cu deficienţe. Rănită de cele auzite, artista a reacţionat. “Da, recunosc, am greșit. Sunt vinovată de nonucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun. Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor, sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii în pântec. Eu încă încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini și să înțeleg cum de au putut scoate asemenea inepții și, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă, sigur, nu”, a scris artista pe contul ei personal de socializare.

Reprezentanţii Asociaţiei Down Bucureşti o susţin pe Cristina Bălan şi o încurajează. “Aceasta este misiunea noastră: de a susţine aceşti copii mai speciali şi familiile lor. Down nu e o boală, e o stare. Au un cromozom în plus, nu înseamnă că sunt bolnavi. Noi o susţinem dezinteresat pe Cristina şi o aşteptăm la asociaţie pentru a-i evalua pe micuţi. Dizabilitatea poate fi de la 1 la 10 şi, în funcţie de evaluare, specialiştii noştri pot face un plan de intervenţie personalizată pentru a-i dezvolta fizic şi a-i ajuta psihic. Recomandăm înotul, iar pentru asta există patru centre în Bucureşti, apoi kinetoterapia. În baza unui bilet de trimitere beneficiază de tratament două săptămâni gratuit, după care asociaţia ar putea asigura alte două săptămâni. În afară de înot şi kinetoterapie mai există, la Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, clasa doamnei profesor Aura Bota, un proiect de iniţiere motorie timpurie la care copiii noştri merg. Prin joacă, prin muzică, aceşti copii fac recuperare motorie. Când copilaşii sunt mai mari trebuie începute terapiile directe cu ei, mă refer la psihoterapie, logopedie şi altele. Starea lor poate fi ameliorată şi sunt o bucurie pentru casele unde trăiesc”, ne-a declarat Alexandru Zelko, director tehnic al Asociaţiei Down Bucureşti pentru www.ziarulring.ro.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.