Nu vei ghici cine e alaturi de Florin Piersic la decernarea premiilor

Nu vei ghici cine e alaturi de Florin Piersic la decernarea premiilor

Florin Piersic (80 de ani) a fost recompensat luni seara cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră. Viața lui poate fi chiar scenariu de film.

Florin Piersic (80 de ani) pare a fi Omul recordurilor. A jucat în 55 de filme şi în peste 50 de piese de teatru, performanţă pentru care, de altfel, a şi fost premiat luni, la Gala Gopo. Şarmantul actor a iubit cu patimă zeci de femei şi s-a căsătorit de trei ori, însă doar una dintre marile iubiri a venit la Teatrul Naţional.

Actorul a fost în centrul atenţiei la marele eveniment desfăşurat la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s-au reunit toate generaţiile de actori. A purtat, ca în zi de sărbătoare, cel mai elegant şi mai scump costum negru şi era vizibil emoţionat. A schimbat recent prefixul, dar Florin Piersic, unul dintre cei mai frumoşi actori ai cinematografiei româneşti, a reuşit cu brio să fenteze trecerea anilor. Nu face nimic deosebit. Nu ţine diete şi nu prea trece pe la sala de sport. Prezenţa, aproape zilnică, în piesele de teatru, îl menţine în formă.  În jurul orelor 22.00, maestrul a urcat pe scenă şi a început să povestească despre trecut şi despre prezent. S-a pierdut, ca de obicei, în amănunte. Spectatorii erau însă în delir.

În sală, ascunsă printre spectatori, cineva îi savura fiecare cuvânt. Nu mulţi au recunoscut-o pe Tatiana Iekel (83 de ani), fostă actriţă a Teatrului Mic, dar şi mama lui Florin Piersic Jr. primul moştenitor al actorului. Florin Piersic a salutat-o, ca un vechi curtezan. Ştia că ea se află în sală, semn că au rămas prieteni. Femeia, îmbrăcată în negru, şi cu un şirag de mărgele roşii la gât, a zâmbit discret, a aplaudat şi s-a uitat cu mândrie la bărbatul pe care, cândva, l-a idolatrizat.

„Este o doamnă elegantă care mai primeşte câte un rol, rotunjindu-şi astfel pensia. Ţine legătura atât cu fiul, cât şi cu fostul ei soţ, Florin Piersic, şi nu se plânge de pensia pe care o are, din mândrie”, ne-au mărturisit surse din preajma acesteia.

Dacă e să dăm timpul înapoi, vă spunem că Tatiana Iekel e prima femeie care a reuşit să-l convingă pe Mărgelatu să ajungă la altar, în 1960. Dar tot ea a fost şi cea care şi-a dorit divorţul, după o căsnicie cu năbădăi, de 14 ani. Actriţa a susţinut adesea că Florin n-a fost bărbatul unei singure femei, îndrăgostindu-se de toate colegele de breaslă, alături de care a jucat. De la show au lipsit cea de-a doua lui soţie, Anna Széles, stabilită în Ungaria, şi actuala, Anna Piersic, care locuieşte la Cluj.

Iata cum arată prima soţie a lui Florin Piersic, la 56 de ani de la nuntă !

Tatiana Iekel (83 de ani) a fost în sală la decernarea premiilor

 

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.