Scandalul cu MOSCHEEA nu se mai termină.

Scandalul cu MOSCHEEA nu se mai termină.

Unde s-a mutat acum LUPTA privind construirea lăcaşului musulman.

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, deputatul Eugen Tomac, a anunțat, joi, că va contesta în instanță certificatul de urbanism eliberat de Primăria sectorului 1 în vederea construirii de către Muftiatul Cultului Musulman a unei moschei în zona bulevardului Expoziției din București.

Primăria Sector 1 a dat astăzi ( joi – n.r.) un aviz, eliberând certificatul de urbanism pentru dosarul depus de Muftiatul Cultului Musulman în România. (…) Credem că nu este oportun acest lucru în clipa de față, în condițiile în care în București, la ora actuală, există cinci moschei deja, iar comunitatea musulmană din România, conform ultimului recensământ, numără în jur de 64.000 de cetățeni români care practică cultul musulman pe întreg teritoriul României“, a declarat Eugen Tomac, potrivit Agerpres.

Președintele executiv al PMP a adăugat că, la ora actuală, Primăria sectorului 1 nu are un edil în funcție care să-și asume “consecințele politice” ale unei astfel de decizii, ci “un domn viceprimar, Moțoc, care deține locul de primar interimar și care pare că doarme și nu știe ce se întâmplă în Primărie”.

Având în vedere că s-a eliberat acest certificat de urbanism care este primul pas în procesul aprobărilor pentru construirea moscheii, anunț astăzi că, în calitate de deputat, voi contesta în instanță certificatul de urbanism eliberat de Primăria sectorului 1“, a declarat Tomac.

El a explicat că abordarea pe care o va avea PMP pe acest subiect în perioada următoare nu trebuie privită într-o “notă a exagerărilor”. “Respectăm toți cetățenii români sau cei care sunt rezidenți în România și practică cultul musulman, însă, în această chestiune, credem că atât autoritățile centrale, cât și oamenii politici trebuie să aibă o abordare lucidă. Spunem acest lucru pentru că ne uităm cu multă atenție la tot ce se întâmplă în imediata vecinătate a României și credem că nu este oportun să se ridice o megamoschee în București în sectorul 1 pe bulevardul Expoziției nr. 22-30“, a spus președintele executiv al PMP.

Continuarea aici

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.