Atentat în Turcia: Cel puțin șase morți și 25 de răniți în două explozii

Atentat în Turcia: Cel puțin șase morți și 25 de răniți în două explozii

Cel puțin șase persoane au fost ucise și 25 rănite în două explozii produse miercuri în sud-estul Turciei, atacurile fiind atribuite Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), relatează AFP.

Una dintre explozii a vizat un vehicul al poliției în timp ce trecea în apropierea unui spital, în localitatea Kiziltepe, la sud de orașul Mardin, rănind cel puțin 25 de persoane, a precizat un responsabil turc.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, clădirile din jur și vehiculele staționate în apropierea locului în care a avut loc explozia au suferite avarii. De altfel, un alt atac, produs aproape simultan, la Diyarbakir, spre nord, s-a soldat cu cel puțin cinci răniți și a fost atribuit de autorități PKK.

Miercuri dimineața, cinci soldați turci au fost uciși și alți opt au fost răniți într-un atentat cu bombă atribuit de asemenea rebeliunii PKK, potrivit unei surse de securitate locală.

Atacurile împotriva armatei s-au intensificat de la ruperea, în iulie 2015, a armistițiului, care a durat timp de aproape doi ani și jumătate în sud-estul țării cu majoritate kurdă. Aceste atacuri s-au soldat cu sute de morți în rândul forțelor de securitate.

Sursa: 24Actual.com!

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.