Băsescu a pierdut procesul cu romii. Cât are de plătit

Băsescu a pierdut procesul cu romii. Cât are de plătit

Traian Băsescu a pierdut definitiv, la instanţa supremă, procesul cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării !

Fostul preşedinte Traian Băsescu a pierdut definitiv, la instanţa supremă, procesul cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi trebuie să plătească amenda de 600 de lei primită după ce a afirmat că mulţi romi nomazi “în mod tradiţional trăiesc din ce fură”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de Traian Băsescu împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost obligat la plata amenzii de 600 de lei, decizia fiind definitvă, scrie news.ro.

Traian Băsescu a cerut anularea amenzii primite de la CNCD pentru discriminarea romilor, după ce a afirmat că mulţi romi nomazi “în mod tradiţional trăiesc din ce fură”.

Contestaţia fostului preşedinte a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti pe data de 28 martie 2014, după ce CNCD a decis, în 10 februarie 2014, amendarea acestuia cu 600 de lei, pe motiv că declaraţiile făcute de Traian Băsescu în 2010 privind romii care “trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă. Traian Băsescu a fost reclamat la CNCD de Asociaţia Romani Criss, pentru afirmaţiile făcute în Slovenia, în 3 noiembrie 2010.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Băsescu vorbea despre problema integrării romilor nomazi. “Cum s-o faci pentru copiii romilor nomazi? Va trebui s-o facem! Mai avem o problemă care trebuie spusă şi care face dificilă integrarea romilor nomazi – foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură. Dacă nu vom recunoaşte cinstit şi problemele pe care le are etnia însăşi, şi problemele pe care le avem noi în a cunoaşte etnia, nu vom găsi soluţia problemei”, spunea atunci Băsescu.

 

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.