Cum a ajuns bodyguardul lui Miron Cozma, GENERAL CU 4 STELE și șef peste guverne

Cum a ajuns bodyguardul lui Miron Cozma, GENERAL CU 4 STELE și șef peste guverne

Este unul dintre cei mai importanţi oameni politici şi de stat ai momentului, însă se străduie să fie cât mai discret. Cu figura lui încruntată poate decide lesne soarta guvernului, de el depinde acum dacă Victor Ponta mai zâmbeşte mult din geamul Palatului Victoria sau dacă Iohannis îşi pune mai repede propriul om în fruntea Executivului.

De 15 ani este într-o continuă ascensiune, nu îl lovesc deloc schimbările politice, dimpotrivă îi sunt extrem de benefice. Este un caz unic în istoria politicii post-decembriste, singurul personaj care a fost recompensat pentru că a schimbat guvernele precum izmenele, tranşeele precum obielele.

Azi era în tranşee cu Adrian Năstase ca secretar de stat, prefect şi ministru de Interne, a doua zi, hop, îl găsim în liniile inamice la frecat gamela lui Traian Băsescu, de i-a crescut gradul şi funcţia până la ministru al Apărării. Azi îşi umflă piepţii bătăios în spatele premierului Emil Boc ca vicepremier şi dădea de pământ cu Ponta cel “fără de Dumnezeu”, pentru că a două zi, ţup, cu sprâncenele încruntate să stea drepţi lângă noul Dumnezeu, că prim-vicepremier al lui Victor Ponta.

Nu e foarte greu de ghicit, personajul este Gabriel Oprea. Omul de bază al tuturor guvernărilor din ultimii 15 ani, indiferent de alegeri şi de cine se perindă la putere, omul faţă de care mai toată lumea păstrează o tăcere deloc respectuoasă, ci mai degrabă temătoare. Influenţă sa este atât de mare încât, încă un exemplu, n-a fost atins aproape deloc de carnagiile mediatice care îi vizau fie pe Traian Băsescu sau Emil Boc, fie pe Victor Ponta. A văzut cineva pe la marile emisiuni de dezvăluiri şi dezbateri ceva despre vicepremierul lui Emil Boc sau despre prim-vicepremierul lui Victor Ponta? S-a suflat vreo vorba despre Gabriel Oprea în multele campanii mediatice care zdrobeau pe oricine îndrăznea să apară lângă Traian Băsescu şi Emil Boc?

De unde provine toată această omerta care îl protejează pe Gabriel Oprea? Şi nu numai pe el, ci şi pe partidul ăla fantomă al lui. Nicio televiziune n-a suflat vreo vorba cum că Nicolae Dumitru “Niro”, arestat în dosarul Microsoft, este şi secretar general al UNPR, partid din coaliţia de guvernare.

Este o mare tăcere, după cum tot tăcerea acoperă o mare gaură din CV-ul lui Gabriel Oprea. Poate că acolo se găseşte explicaţia traseului fulminant al generalului de intendenţă. Potrivit CV-ului afişat pe site-ul Guvernului, Oprea a fost, între 1990-1993, “ofiţer de justiţie militară activ”, după care urmează brusc un mare gol de vreo opt ani. CV-ul continuă cu funcţiile avute începând cu anul 2000, fostul simplu ofiţer devenind om important în funcţii precum director adjunct la Colegiul Naţional de Apărare, secretar de stat şi mai departe se cunoaşte.

 

Un indiciu despre activitatea misterioasă a lui Gabriel Oprea în cei opt ani se găseşte însă în acest filmuleţ postat pe Youtube, care ar merita o mult mai mare atenţie. Aici îl vedem pe actualul prim-vicepremier în anul 1996, mai brunet şi mai vânjos, în rol de bodyguard al lui Miron Cozma, foarte atent că mulţimea de fani înfierbântaţi să nu deranjeze scamele de pe hainele“luceafărului huilei”.

Ce putea să caute un ofiţer de justiţie militară pe post de “gorila” a unui lider de sindicat? Imaginile arată limpede că cei doi erau foarte apropiaţi, până la urmă în ce calitate îl proteja Oprea pe Cozma? De simplu prieten?

Trei ani după această filmare, România era zguduită de un uragan de violenţă, declanşat de Miron Cozma şi minerii lui, ce a fost la un pas de a ne arunca înapoi în no man’s land-ul cenuşiu dintre Europa şi maica Rusia.

Foarte posibil ca Gabriel Oprea să fi jucat un rol sau mai degrabă să fi avut o misiune pe lângă turbulentul şef de sindicat, altfel este puţin probabil ca după ce i-a ţinut portiera lui Cozma să ajungă în funcţii atât de importante din stat. Poate nu întâmplător s-a nimerit apoi tocmai în comisia parlamentară de control a SRI, în timp ce la partid a reuşit să se înconjoare de o grămadă de foşti ofiţeri de Securitate, precum maiorul Michi Şpagă.

O fi fost Gabriel Oprea atât de eficient în preajma lui Miron Cozma, încât s-a găsit de cuviinţă să fie plantat şi pe la guvern pentru a avea grijă de scamele lui Adrian Năstase, apoi ale lui Emil Boc, după aia ale lui Victor Ponta. După cum, tot în numele “interesului naţional”, traseistul cu multe trese va sta păvază şi în beneficiul viitorului premier al lui Iohannis.

De fapt, cine ştie, la ce ritm de creştere în funcţii a avut după fiecare schimbare de guvern, Gabriel Oprea s-ar putea să ajungă să-şi culeagă propriile scame.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.