DESCOPERIREA SECOLULUI – MAI MULT AUR decat se credea !

DESCOPERIREA SECOLULUI – MAI MULT AUR decat se credea !

Mormântul faraonului situat în Valea Regilor din Egipt își dezvăluie noi mistere, vechi de peste 3.000 de ani: o cameră secretă foarte valoroasă

Potrivit Live Science, ministrul egiptean al turismului ar fi declarat că s-a dovedit existența unei camere secrete, în interiorul mormântului celebrului faraon Tutankhamon, care ar conține numeroase comori.

Pe 2 aprilie anul acesta, vor avea loc noi scanări radar în interiorul mormântului pentru a căuta camere ascunse, care pot conține morminte regale nedescoperite, a anunțat de asemenea, ministrul Antichităților din Egipt.

Egiptologul Nicholas Reeves de la Universitatea din Arizona, Statele Unite a publicat concluziile cercetărilor, susținând că în spatele zidurilor mormântului lui Tutankhamon există camere ascunse.

Se crede că acestea găzduiesc trupul reginei Nefertiti, soția lui Akhenaton, faraonul care a fost tatăl lui Tutankhamon.

„Ne-am putea confrunta pentru prima dată în istoria recentă, cu o astfel de descoperire, o cameră mortuară intactă a unui faraon din Valea Regilor”, a spus Reeves.

Scanările realizate anul trecut au dezvăluit faptul că există un gol în spatele zidurilor, in timp ce scanările recente efectuate de către compania Factum Arte în interiorul mormântuluilui Tutankhamon au arătat niște anomalii în zidurile camerei, ceea ce indică faptul că un zid a fost construit în spatele unei uși, în timpuri străvechi.
Oficialii egipteni speră că în curând va fi descoperit mormântul ascuns, iar turismul va înflori din nou în Egipt. Trebuie menționat că mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit de către englezul Howard Carter în anul 1922. El a făcut cercetări arheologice timp de șapte ani în Valea Regilor din Egipt, până când a reușit să descopere mormântul ascuns vreme de peste 3.000 de ani.
loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.