DREPTATEA INVINGE ! Soţia unui senator, CONDAMNATA la 3 ani şi 6 luni de INCHISOARE !

DREPTATEA INVINGE ! Soţia unui senator, CONDAMNATA la 3 ani şi 6 luni de INCHISOARE !

INCHISOARE CU EXECUTARE !

Soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, Mihaela Cordoş, a fost condamnată, vineri, de Tribunalul Cluj, la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi doi ani interzicerea unor drepturi, sentinţa nefiind definitivă.

Avocatul Mihaelei Cordoş, Tiberiu Ban, a declarat, vineri seara, că aceasta a pledat în instanţă pe procedura simplificată şi a recunoscut învinuirea şi probele din dosar.

”D-na Cordoş a fost condamnată de Tribunalul Cluj la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Este prima instanţă şi se poate face recurs în termen de 10 zile de la comunicare. I-am comunicat d-nei Cordoş şi vom discuta dacă facem recurs. Este o pedeapsă rezultată, pentru că ea a avut două fapte: pentru una a primit şase luni, pentru cealaltă trei ani şi patru luni, şi se execută pedeapsa cea mai aspră la care se adaugă un spor de două luni din pedeapsa concurentă. Clienta mea a pledat pe procedura simplificată şi a recunoscut învinuirea şi probele din dosar”, a spus Ban.

Potrivit acestuia, în instanţă a cerut o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, dar pentru că pedeapsa este mai mare de trei ani de închisoare, nu s-a putut aplica suspendarea sub supraveghere deoarece faptele sunt comise după apariţia noului Cod Penal.

”Instanţa dispune confiscarea specială de la inculpată a sumelor de 14.800 euro şi 30.000 lei, obţinute din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, din care suma de 30.000 lei consemnată la dispoziţia instanţei, conform recipiselor de consemnare eliberate de CEC Bank S.A”, se arată în sentinţă.

În iunie 2015, soţia senatorului Alexandru Cordoş a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, care o acuză de trafic de influenţă, după ce ar fi primit între 1.000 şi 10.000 de lei de la oameni cărora le-a promis posturi în instituţii publice.

Procurorii de la DNA Cluj au trimis-o în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Mihaela Lucia Cordoş, referent în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj la data faptelor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, cu 25 de acte materiale.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.