Liviu Beriş, supravieţuitor al Holocaustului: „Încerc să-mi amintesc chipul fruntaşului care m-a salvat”

Liviu Beriş, supravieţuitor al Holocaustului: „Încerc să-mi amintesc chipul fruntaşului care m-a salvat”

„Încerc să-mi amintesc chipul fruntaşului care m-a salvat” şi pe care Beriş îl găseşte şi acum „un om bun”. După nenumaraţi ani de suferinţă, Liviu Beriş si-a gasit pacea şi afirma că unul dintre cele mai importanţe lucruri este  „faptul că am reuşit să nu urăsc şi să privesc oamenii ca oameni”.

În 1941, Liviu Beriş, astăzi preşedintele Asociaţiei Evreilor din România victime ale Holocaustului avea 13 ani. Işi aminteşte cum într-o zi de iulie, pe data de 5 mai exact, tatăl său a venit la el şi i-a zis: „Hai să-i întâmpinăm pe ai noştri, că am scăpat de deportarea în Siberia!”. Trupele române intraseră în Herţa, iar ei, evreii, trăgeau speranţa că vor fi salvaţi. S-au adunat mai mulţi, 10 evrei şi vreo 20 de români. „Care sunt jidanii dintre voi? Să treacă la o parte!”, îi rasună şi acum în urechi, după mai bine de 70 de ani, vocea căpitanului. „Descălţaţi-vă!”. Când şi-au ridicat privirile din pământ, armele erau îndreptate spre ei. Unul din grupul de români a început să-şi facă semnul crucii:„Ce faceţi, domnule căpitan? Aştia sunt oameni care au suferit alături de noi”. Şi au scăpat. „Dar ne-am lămurit cam ce soartă ne aşteaptă”, spune Liviu Beriş.

În vara lui 1941, la 13 ani, Liviu Beriş a fost deportat, în urma ordinului lui Ion Antonescu, împreună cu familia sa din localitatea Herţa, care fusese ocupată de sovietici din iunie 1940 până în iunie 1941. După mai multe marşuri prin Basarabia care au durat câteva luni, în decembrie 1941 convoiul de evrei din care făcea parte a ajuns pe malul Nistrului şi, într-un final, a fost trimis cu familia sa în ghetoul de la Moghilev-Podolski la începutul anului 1942.

Calvarul a început la exact trei zile de la întâmplarea cu căpitanul român, când a scăpat cu viaţă ca prin minune. Evreii au fost arestaţi şi închişi în sinagogi. Apoi s-au făcut liste şi unii au fost luaţi. A aflat ulterior că au fost executaţi la marginea oraşului. „Aveau vreo 100 de oameni şi au tras, dar o fetiţă de vreo 5 ani a rămas în viaţă pentru că raza de foc nu a atins-o fiind mai micuţă. Atunci comandantul plutonului s-a dus şi a împuşcat-o în cap. După aceste execuţii fără judecată ne-au dat drumul”, povesteşte. „Şi acum mă gândesc după ce criterii au fost făcute aceste liste”, spune cu voce înceată Liviu Beriş.

Pe 10 august 1941, incepea deportarea. Lupta pentru supravieţuire era acerbă. Apa o minune. „Pur şi simplu mă uitam, gândeam şi nu înţelegeam de ce jandarmii sunt atât de brutali, de ce trebuia să pleci de la jgheab fără să ajungi la el. Eu ţin minte ce fericit am fost când nu am ajuns odată la jgheab şi am găsit nişte apă murdară pe o urmă de roţi. Ce fericit am fost că am reuşit să beau puţină apă”, îşi aminteşte Liviu Beriş.

A urmat ghetoul, foamea, frigul, şi frica că în orice moment poţi sfârşi sub ploaie de gloanţe. Era cât pe ce să o păţească şi el. Încercase să găsească ceva de mâncare şi a fost prins.

„Erau doi în patrula de jandarmi, un fruntaş şi un soldat. Mi-au zis ”mâinile sus!”, m-au întors cu spatele şi  cică ”să-l împuşcăm!”. Însă fruntaşul a zis ”nu, hai să-l ducem la legiunea de jandarmi”. În drumul spre legiune, era noapte, întuneric, ei mă conduceau şi mă lovea cu patul de armă, soldatul, într-un mod îngrozitor. Şi la un moment dat treceam pe lângă un felinar şi nu am mai avut puterea să rezist să fiu lovit şi m-am întors brusc către cel care mă lovea. Parcă văd şi acum privirea aceea plină de ură a soldatului. Era desfigurat şi aşa de urât arăta şi atât, l-am privit fără să-i spun nimic. El era chiar pregătit cu patul armei să mă lovească din nou. A fost foarte surprins. Atunci am avut o sclipire, un gând, că dacă cumva voi supravieţui nu voi face altui om niciodată ce mi-a făcut acest om mie şi să ştiţi că m-a dus mai departe”, spune supravieţuitorul.

Este Liviu Beriş un om fericit?

„M-am considerat de multe ori fericit, păcat că fericirea are o durată scurtă”, spune. Ce l-a făcut fericit? „Faptul că am scăpat cu viaţă după deportare, când am luat diploma de bacalaureat, când am absolvit facultatea, faptul că am reuşit să îmi construiesc o carieră ştiinţifică, faptul că am reuşit să îmi întemeiez o familie. Toate ca rezultat al faptului că am supravieţuit Holocaustului, toate rezultă din asta”

citeste mai departe aici: sursa

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.