RCS&RDS a anunţat ! Au spart piata! E record

RCS&RDS a anunţat ! Au spart piata! E record

Veniturile RCS & RDS au crescut anul trecut cu 16%, la 3,34 miliarde de lei (743 milioane de euro), nivel record pentru compania de telecomunicaţii, controlată indirect de omul de afaceri Zoltan Teszari. Dacă ne uităm la ultimii şase ani, vânzările RCS & RDS au crescut puternic, însă la fel s-au comportat şi datoriile, care au ajuns la 4,42 miliarde de lei (982 milioane de euro), iar numărul de angajaţi aproape s-a dublat faţă de 2010, ajungând anul trecut la 10.579.

 RCS&RDS

Compania a înregistrat pierderi în cinci din ultimii şase ani, ultimul an cu profit fiind 2012, când a raportat un rezultat pozitiv de 88,15 milioane de lei (20 milioane de euro). Anul trecut, RCS & RDS şi-a redus puternic pierderile, la 22,91 milioane de lei (5 milioane de euro), de la 71 milioane de lei în 2014.

Cifra de afaceri netă a RCS & RDS a urcat anul trecut la nivelul record de 2,7 miliarde de lei (600 de milioane de euro), în urcare cu 16,6% de la 2,31 miliarde de lei în 2014. Pentru context, compania avea în 2010 afaceri de 1,76 miliarde de lei.

Numărul mediu de angajaţi a crescut de la 5.853 în 2010 la peste 10.000 în ultimii doi ani, pe fondul extinderii puternice. RCS & RDS a relansat Digi Mobil şi a remodelat reţeaua de agenţii, lansând şi magazinele Digi pe care le regăsim în marile oraşe. De asemenea, grupul de comunicaţii a făcut primul pas pe piaţa energiei, lansând servicii de furnizare de curent electric, şi se bate în justiţie cu statul şi cu granzii energiei pentru obţinerea licenţei de distribuitor.

Datoriile RCS & RDS au crescut constant în ultimii ani, de la 3,26 miliarde lei în 2010 la 4,42 miliarde lei anul trecut. Compania are active imobilizate de 4 miliarde de lei şi active circulante de 838,78 milioane de lei, din care 559,5 milioane de lei creanţe şi 171,35 milioane de lei bani lichizi şi conturi la bănci, respectiv capitaluri totale de 477,77 milioane lei.

Problema datoriilor este mereu actuală la RCS & RDS. La mijlocul deceniului trecut, compania avea nevoie de bani pentru a-şi finanţa extinderea. Avea de ales între vânzarea unor acţiuni – fie pe bursă, fie către un investitor -, contractarea unor împrumuturi bancare sau vânzarea de obligaţiuni corporative. Listarea la bursă presupune un grad ridicat de transparenţă atât asupra rezulatelor financiare, cât şi asupra acţionariatului şi procesului decizional. Emisiunile pe piaţa de obligaţiuni vin de asemenea însoţite de un prospect bogat în informaţii şi presupun transparenţă, însă numai faţă de investitorii care participă la operaţiunea de finanţare.

Astfel, în 2007, RCS & RDS a lansat o ofertă publică iniţială pe bursa de la Londra, însă a renunţat la plan în ultimul moment, optând în schimb pentru un împrumut bancar de peste 450 de milioane de dolari. Apoi, în 2013, compania controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari a reuşit o emisiune de obligaţiuni de 450 de milioane de dolari pe pieţele internaţionale. Titlurile emise atunci au scadenţa în anul 2020.

Continuarea aici

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.