ROMANIA – FARA EGAL ! Cercetătoarea din România care a obţinut gaz sintetic din gunoi: „E greu să primeşti sprijin de la un privat atunci când profitul nu apare imediat“

ROMANIA – FARA EGAL ! Cercetătoarea din România care a obţinut gaz sintetic din gunoi: „E greu să primeşti sprijin de la un privat atunci când profitul nu apare imediat“

Declarată de două ori cel mai bun inventator–femeie din lume, Elena David este prima româncă acceptată în juriul prestigiosului salon de inventică Eureka-Innova de la Bruxelles. Una dintre cele mai apreciate invenţii ale cercetătoarei din Râmnicu Vâlcea este o metodă de obţinere a gazului sintetic din deşeuri solide.

Un om cald, modest, debordând de energie şi capabil să găsească o soluţie pentru orice problemă. Aşa ar putea fi descrisă în doar câteva cuvinte Elena David (61 de ani), cercetătoarea din Râmnicu Vâlcea care şi-a închinat întreaga viaţă dezvoltării unor proiecte în domeniul ingineriei şi cel al protecţiei mediului.    De-a lungul carierei a primit nu mai puţin de 50 de medalii şi premii speciale la saloane de inventică din Eleveţia, Belgia, Germania, Rusia, Franţa sau Polonia.

Elena David este de altfel şi singura cercetătoare din România care a obţinut din partea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale premiul pentru cel mai bun cercetător-femeie din lume, atât la Geneva (Elveţia), cât şi la Bruxelles (Belgia). Prima distincţie a primit-o în 2012, Elena David prezentând la ediţia jubiliară a salonului de la Geneva o metodă nouă de reciclare a deşeurilor solide în vederea obţinerii unui înlocuitor al gazului natural.

“După ce am primit distincţia din 2012, de la Geneva, mi s-au spus foarte multe lucruri frumoase, printre care şi faptul că sunt la acelaşi nivel cu bărbaţii, ştiut fiind că acest domeniu este un apanaj al bărbaţilor.

Mai sunt femei în cercetare, dar majoritatea au optat să stea sub protecţia unui colectiv, şi nu să fie titulare de proiect. Când stai în faţă şi eşti coordonatorul unui proiect trebuie să-ţi asumi şi criticile, nu doar laudele, cam despre asta e vorba. În general, am avut foarte multe obstacole de trecut, dar niciodată nu mi-am pus problema că ar fi ceva ce eu nu să nu pot face”, spune Elena David.

Fabrica de „gaz sintetic”, o investiţie minimă

La momentul prezentării, ideea de a obţine un înlocuitor pentru gazul natural prin metode eco a fost bine primită nu doar de juriul competiţiei, ci şi de companii mari din Europa care şi-au manifestat intenţia de a cumpăra brevetul. Din calculele făcute de vâlceni, la acel moment, pentru o făbricuţă în care să se producă  „gaz sintetic” la orice oră din zi şi din noapte ar fi fost necesară o investiţie de numai 200 000 de euro, în timp ce profitul ar fi fost unul considerabil.

Cu toate acestea, proiectul nu şi-a găsit un cumpărator la aceea dată, căci legislaţia românească nu a permis vânzarea patentului, iar Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Criogenie şi Tehnologii Izotopice (ICSI)  Râmnicu Vâlcea, instituţie în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea de aproape 40 de ani Elena David, nu a avut un buget suficient de mare pentru a promova ulterior invenţia.

Campioni la cercetare, repetenţi la finanţare

Cu un palmares impresionant, 14 invenţii şi cereri de brevete în domeniul mediului şi energiei doar in ultimul deceniu, toate premiate la competiţii internaţionale, Elena David susţine că este extrem de greu să-ţi împlineşti visurile dacă eşti cercetător în România. Acest lucru se întamplă mai ales  din cauza faptului că fondurile alocate de stat în vederea punerii în practică a invenţiilor sunt limitate, iar legislaţia din ţara noastră e mult prea restrictivă.

“Fiind finanţaţi de la bugetul de stat, pentru noi este foarte dificil. Nu ne putem permite, şi nici legislaţia nu ne permite, să folosim fondurile respective pentru a transpune la scară un brevet. Totul trebuie făcut printr-un transfer tehnologic, prin intermediul unor companii potente financiar care să-şi dorească să implementeze brevetul. Dar aici apare altă problemă: cea a profitului.

Fiecare companie îşi face în primul rând un bilanţ, însă e extrem de greu să primeşti sprijin de la un privat atunci când profitul nu apare imediat. În alte ţări din U.E. sistemele de transfer şi implementare a brevetelor sunt altfel gândite decât în România. Firmele interesate participă cu fonduri încă de la începutul proiectului şi, automat, preiau rezultatele şi le transpun fără alte complicaţii din punct de vedere al legislaţiei”, explică Elena David.

Elena David: “Am refuzat toate propunerile de a pleca din ţară”   Recunoaşterea internaţională a venit la pachet cu oferte avantajoase pentru cercetătoarea din Râmnicu Vâlcea, cel puţin din punct de vedere financiar. Cea mai atractivă propunere i-a fost făcută de un grup de cercetători olandezi, care au văzut în româncă omul perfect pentru a superviza programul de masterat şi doctorat din cadrul unui institut de cercetare. A refuzat oferta din motive întemeiate, deşi e conştientă de faptul că viaţa i-ar  fi fost mult mai uşoară, iar multe dintre invenţiile sale ar fi putut fi produse în serie dacă ar fi lucrat pentru străini.
“Am refuzat propunerile de a pleca din ţară, aşa a fost să fie. Cea mai importantă ofertă am avut-o de la un grup de olandezi care mă cunoştea de mai mulţi ani. Au insistat pentru o colaborare, au vrut să merg acolo să supervizez programul de masterat şi doctorat din cadrul acelei instituţii, pe o perioadă de unul sau doi ani.

Financiar, oferta a fost extrem de tentantă comparativ cu banii pe care îi primeam eu de la Institut”, mai spune cercetătoare.

În toamna anului trecut, cel mai bun inventator-femeie din lume a fost validată din nou de comunitatea ştiinţifică internationala. Elena David  a fost invitată să facă parte din juriul prestigiosului salon internaţional de inventică EUREKA-INNOVA de la Bruxelles, fapt ce constituie o premieră pentru o cercetătoare din România.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.