STRIGATOR LA CER ! Radiografia unui GRAV ACCIDENT rutier. Infirmă la 29 de ani

STRIGATOR LA CER ! Radiografia unui GRAV ACCIDENT rutier. Infirmă la 29 de ani

STRIGATOR LA CER !

• taximetristul Valentin Vasile a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă • în septembrie 2014, el a accidentat-o pe o brăileancă la intersecţia Calea Călăraşilor – strada Milcov • victima, de 29 de ani, a avut nevoie de 45 de zile de îngrijiri medicale şi solicită 60.000 lei daune morale • accidentul putea fi evitat de conducătorul auto, precizează anchetatorii • camerele de supraveghere din intersecţie au surprins momentul impactului, iar imaginile sunt probe la dosar

 

Final de anchetă în dosarul penal întocmit taximetristului Valentin Vasile, de 42 de ani, acuzat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au trimis în judecată, zilele acestea, pe autorul accidentului petrecut în seara zilei de 8 septembrie 2014, în cartierul Viziru, soldat cu accidentarea unei brăilence de 29 de ani, victima fiind diagnosticată ulterior cu infirmitate fizică. Cu leziuni la cap şi torace, cu un deget amputat şi 45 de zile de îngrijiri medicale, victima n-a putut da informaţii în legătură cu accidentul rutier, pentru că, în acel moment, şi-a pierdut cunoştinţa. Ea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 67.000 de lei (7.000 lei daune materiale şi 60.000 lei daune morale).

IML Iaşi: persoana vătămată prezintă infirmitate fizică

Potrivit dosarului penal nr. 1374/P/2014 al PT Brăila, în noaptea de 8/9 septembrie 2014, ora 22:26, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi în legătură cu producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, la intersecţia Căii Călăraşilor cu strada Milcov.

La faţa locului, poliţiştii au găsit autoturismul implicat în accident, Chevrolet Aveo, la volanul căruia se aflase taximetristul Valentin Vasile, precum şi victima accidentului rutier, Gabriela B., care a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Victima accidentului a fost diagnosticată cu “policontuzii prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral (TCC) cu plagă contuză parietală dreaptă, otoragie dreaptă şi hemoragie subdurală şi subarahnoidiană stângă. Contuzie toracică abdominală. Fractură deschisă falangă intermediană deget II posterior drept cu lipsă substanţă osoasă”. Nu e de mirare că, după impact, victima accidentului şi-a pierdut cunoştinţa.

Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila a precizat ulterior că brăileanca accidentată a avut nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare “în caz de evoluţie favorabilă”, fără a-i fi pusă în primejdie viaţa. Procurorul care s-a ocupat de caz precizează: “Întrucât din actele medicale aflate la dosar a rezultat că persoana vătămată suferise amputaţia degetului II de la piciorul drept, s-a solicitat Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi să se pronunţe în sensul existenţei unei infirmităţi fizice permanente (…) Prin Raportul de expertiză medico-legală emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Iaşi, s-a concluzionat că, la examinare, persoana vătămată Gabriela B. prezenta cicatrici tegumentare, absenţa falangei 3 (!) şi artroză interfalangiană proximală la nivelul degetului II de la piciorul drept, ceea ce constituie infirmitate fizică”.

Filmul accidentului rutier

Potrivit anchetatorilor, accidentul rutier s-a produs în seara zilei de 8 septembrie 2014, în jurul orei 22:25. În acel moment, Valentin Vasile conducea autoturismul Chevrolet Aveo pe banda locală a Căii Călăraşilor, către strada Sebeş. La intersecţia cu strada Milcov, intenţionând să pătrundă pe banda locală a celuilalt sens de mers, respectiv către Bariera Călăraşilor, Vasile a virat stânga, a traversat Calea Călăraşilor şi, în momentul în care urma să se încadreze pe bandă, a accidentat-o pe Gabriela B., care traversa în acel moment banda locală din dreptul blocului D1 şi se afla în apropierea scuarului, urmând a se angaja în traversarea Căii Călăraşilor.

Brăileanca accidentată nu a putut da relaţii în legătură cu accidentul rutier, întrucât, după impact, şi-a pierdut cunoştinţa. În schimb, oamenii legii au audiat un martor ocular care se întorcea de la muncă (Promenda Mall) şi care coborâse dintr-un maxi-taxi împreună cu victima accidentului. Acesta le-a spus anchetatorilor că brăileanca fusese accidentată în dreptul trecerii de pietoni aflată în zona blocului D1 şi că a sunat la 112. Acelaşi martor i-a acordat victimei primul ajutor, observând că a fost lovită la cap şi călcată pe picior.

Audiat pe parcursul urmăririi penale, inculpatul le-a spus anchetatorilor că în seara respectivă, terminase programul de lucru şi intenţiona să se întoarcă la domiciliu. A plecat din staţia de taxiuri situată pe banda locală a Căii Călăraşilor şi a traversat intersecţia cu strada Milcov, cu intenţia de a se încadra pe banda locală a celuilalt sens de mers. În momentul în care a ajuns în dreptul stâlpului de iluminat de la blocul D1, a mai spus taximetristul, “a simţit o lovitură în partea stângă” şi a coborât din autoturism. Atunci a observat-o pe victimă căzută pe carosabil. Inculpatul a spus că nu-şi explică modalitatea de producere a accidentului rutier pentru că, anterior accidentului, “nu observase nicio persoană pe direcţia sa de deplasare”.

Expertiza tehnică auto efectuată a stabilit că accidentul rutier putea fi evitat de conducătorul auto “dacă ar fi fost atent la drum şi ar fi încercat ocolirea persoanei vătămate prin virare energică către dreapta”.

Probă la dosarul penal sunt şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere din intersecţie. Acestea surprind momentul în care victima a fost acroşată de autoturismul care se afla în efectuarea virajului, fiind lovită cu partea stângă a maşinii, împinsă şi aruncată pe sol. În continuare, simţind izbitura, taximetristul a oprit, după care s-a deplasat cu spatele pe aceeaşi distanţă (!), călcând victima pe piciorul drept cu roata din dreapta faţă.

Cazul a fost trimis instanţei de judecată.

 

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.