TI-AI LOVIT MASINA? DE ACUM îţi dau ALTA la schimb! E OBLIGATORIU

TI-AI LOVIT MASINA? DE ACUM îţi dau ALTA la schimb! E OBLIGATORIU

Proiectul legii RCA a ajuns la Senat. Ce spune legea şi ce aduce nou.

Forma definitivă a legii RCA a ajuns la Senat. Cu un sistem bonus malus îmbunătăţit: valoarea poliţei va fi o combinată între „cazierul” şoferului şi starea maşinii din ultimii cinci ani, cu plata daunei de către asigurător chiar dacă la mijloc a fost alcool sau drog, cu posibilitatea compensării directe, legea RCA are puncte bune dar ridică şi semne de întrebare : valoarea punctului de traumă prea mic şi plata în rate care ar putea distorsiona piaţa şi chiar scumpi contractul RCA.

Săptămâna aceasta, proiectul final al legii RCA a fost depus la Senat, comisia de buget, finanţe, bănci. Câte din prevederile acestei legi vor rămâne în picioare şi câte dintre amendamentele propuse de diverşii participanţi vor fi admise de Comisia de Buget-Finanţe rămâne de văzut. Deocamdată proiectul este cel depus doar cu modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Vedeţi ataşat proiectul legii RCA, depus la Senat

Una dintre noutăţile noului proiect este cel stipulat la capitolul VI, art.16, alin 3: „Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus/malus sunt cele prevăzute în reglementările A.S.F. Clasa bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului şi nu numai combinaţia şofer – vehicul. Informaţiile privind istoricul şoferului sunt cele aflate în baza (…) CEDAM”.

De asemenea, pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asigurătorul poate lua în calcul istoricul daunelor plătite în ultimii 5 ani, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat precum şi utilizarea unor tehnologii de tip telematics;

Pe noul propiect, asigurătorul acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută de contractul RCA (indiferent de locul producerii accidentului) pentru prejudiciile provocate terţilor drept consecinţă a conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

De asemenea, termenul de 3 luni stabilit anterior pentru soluţionarea cererii de despăgubire, precum şi de 3 luni de la avizarea daunei de către asigurător, a fost micşorat la 30 de zile (de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat sau partea prejudiciată). În toate reglementările pe care ASF le va emite ulterior în aplicarea acestei legi se va cere avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Se va dezvolta piaţa închirierilor de maşini

Aşa cum explică Dorel Duţă, director general al societăţi de brokeraj în asigurări, Hobbit Intermediere, este interesant de văzut cum va ieşi legea din Comisia de buget din Senat. „Este o lege care va rezolva mare parte din problemele pieţei, dar va şi genera alte probleme, dar va aduce o reglementare a pieţei.”

Este foarte interesantă propunerea care stabileşte că asigurătorul oferă maşină la schimb şi foarte bine primită de piaţă. “Dar trebuie văzut cum se va implementa o astfel de propunere? Ce se întâmplă dacă maşina închiriată produce accident la rândul ei. Altfel, oricum din start s-a creat o piaţă nouă: cea a închirierilor de maşini. În condiţiile în care Euroins, de exemplu, introduce şi câte 20 de dosare de daună pe zi, la Ploieşti. Vor fi necesare foarte multe maşini…”.

Viorel Vasile, Managing Partner, SAFETY Broker consideră la rândul său ca un avantaj pentru clienţi sistemul de rent a car şi cel al compensării directe, în timp de reprezentanţii MARSH consideră că sistemul de compensare directă ar trebui mult mai clar reglementat chiar de acum şi nu lăsat la voia întâmplării pentru a nu produce mai târziu neplăceri clienţilor.

O altă propunere ridică semne de întrebare este valoarea punctului de traumă deorece la felul în care este stabilită acum (chiar dacă e salariul minim sau salariul mediu) se ridică la o sumă mult prea mică în condiţiile stabilirii maximumului la 200 de puncte traumă, ceea ce face ca valoarea asigurată prin poliţa RCA să nu fie atinsă niciodată.
Continuarea aici

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.