Un avion s-a prăbuşit! Nu există supravieţuitori

Un avion s-a prăbuşit! Nu există supravieţuitori

Un avion de vânătoare rusesc de tipul Su-27 s-a prăbușit în regiunea Moscovei (Podmoskovie), iar pilotul a murit, a anunțat serviciul de presă al Ministerului Apărării rus, citat de RIA Novosti și TASS.

Surse din serviciile de urgență ruse declaraseră anterior că un avion de vânătoare MiG-29 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament. Corpul neînsuflețit al pilotului a fost găsit în apropierea avionului care a explodat la impactul cu solul, indicaseră aceleași surse.

Ulterior, Ministerul Apărării rus a indicat că este vorba de un avion de vânătoare al forțelor aeriene care s-a prăbușit în timp ce se întorcea la aerodromul din regiunea Moscovei.

Astăzi (9 iunie), în jurul 10:25 (ora Moscovei), un Su-27 al forțelor aeriene ale Rusiei s-a prăbușit la revenirea la aerodromul din regiunea Moscovei, după un zbor de rutină programat’, menționează într-un comunicat serviciul de presă citat de TASS.

Avionul nu avea muniție la bord, nu există distrugeri la sol, a mai indicat serviciul de presă al instituției de apărare rusă, adăugând că la locul accidentului s-a deplasat deja o comisie de anchetă a ministerului.

Potrivit unor media ruse, Su-27 făcea parte dintr-o echipă de acrobație aeriană ‘Russkie vitiazi’ ce aparține de Ministerul Apărării, iar martori la accident relatează că pilotul a făcut tot posibilul ca avionul să nu cadă peste vreo casă. Bombardierul a căzut la 200 de metri de primele case ale localității Muranovo, conform acestora.

Citeste mai mult pe RTV.NET

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.