VESTE-BOMBA ! PASAPORTUL va deveni ACT DE IDENTITATE !

VESTE-BOMBA ! PASAPORTUL va deveni ACT DE IDENTITATE !

”Legitimarea şi/sau identificarea cetăţenilor, mai ales în actualul context european, în timpul fenomenului denumit criza migranţilor şi pe fundalul unor ameninţări din partea unor actori non-statali, poate fi esenţială sub aspectul siguranţei naţionale”, afirma parlamentarii.

Un grup de senatori şi deputaţi PNL au iniţiat un proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, prin care paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie.

Parlamentarii propun modificarea articolului 12, alin.2 din OUG 97/2005, în varianta propusă Senatului paşaportul intrând pe lista actelor de identitate.

”(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgentă, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate, precum şi paşaportul”, se arată în propunerea legislativă de modificare a OUG.

”Respectând drepturile fiecărui individ şi doar în condiţiile prevăzute de lege, legitimarea de către reprezentanţii abilitaţi ai statului trebui să poată fi realizată şi în lipsa cărţii de identitate. Condiţionarea legitimării de existenţa sau prezenţa exclusivă a cărţii de identitate e nejustificată, având în vedere că statul roman eliberează şi alte documente de identificare, precum paşaportul”, precizează iniţiatorii în expunerea de motive.

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.