Primul robot-astronaut japonez, a revenit cu bine pe Terra

Primul robot-astronaut japonez, a revenit cu bine pe Terra

Kirobo, primul robot-astronaut japonez, a revenit cu bine pe Terra, după ce a petrecut 18 luni în spaţiu, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează 20minutes.fr.

Kirobo a revenit pe Terra la bordul capsulei spaţiale Dragon, construită de compania SpaceX, care a amerizat cu bine, marţi, în Oceanul Pacific.

Kirobo, un “robot umanoid de protocol”, al cărui design aduce aminte de cel al personajului de benzi desenate Astro Boy, a ajuns la bordul ISS în august 2013 şi a participat la diverse experimente ştiinţifice, care au vizat posibilitatea includerii unui robot de companie în misiunile spaţiale care implică situaţii de izolare prelungită pentru astronauţi.

Robotul, care trebuia iniţial să revină pe Terra la sfârşitul anului 2014, şi-a luat la revedere de la internauţi prin intermediul unui mesaj video publicat în septembrie 2014.

Kirobo a fost construit pentru a putea să întreţină o conversaţie într-o manieră naturală, potrivit creatorului său, expertul în robotică Tomotaka Takahashi, care a colaborat la acest proiect ştiinţific cu Universitatea Tokyo, compania de publicitate Dentsu şi constructorul de automobile Toyota.

Micuţul robot umanoid l-a însoţit pe astronautul nipon Koichi Wakata în modulul japonez de pe ISS, iar viaţa de zi cu zi petrecută pe orbita terestră de cei doi “prieteni” a fost urmărită cu un interes deosebit pe internet de şcolarii japonezi.

Aspectul robotului a fost inspirat din cel al lui Astro Boy, un personaj de manga (benzi desenate japoneze, n.r.), imaginat după Al Doilea Răboi Mondial de desenatorul şi ilustratorul Osamu Tezuka. Deşi este foarte mic (are o înălţime de 34 de centimetri) şi uşor (are o greutate de aproximativ un kilogram), Kirobo ştie să meargă, să recunoască feţe şi să înregistreze imagini.

Geamănul său, botezat Mirata, a rămas pe Terra pentru a fi utilizat ca model de comparaţie, în cazul în care cercetătorii observau apariţia vreunei anomalii care ar fi putut afecta funcţionarea lui Kirobo.

Obiectivul proiectului “Kirobo” (contragere de la “Kibo”, numele laboratorului japonez de pe ISS, şi “robot”) a constat în special în studierea măsurii în care un robot de companie poate oferi sprijin moral unor oameni care trăiesc izolaţi pe durate de timp îndelungate. Totodată, în japoneză, “Kibo” înseamnă şi “speranţă”.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent cu cel dintr-un avion Boeing 747.

sursa

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.