RECORD ISTORIC anuntat de NASA

RECORD ISTORIC anuntat de NASA

NASA a anuntat un nou record istoric de distanta fata de Soare.

Istoricul eveniment a avut loc în data de 13 ianuarie, la ora 19.00 GMT, a informat NASA într-un comunicat.

Distanța maximă față de Soare la care va ajunge Juno în misiunea sa de 16 luni va fi de 832 de milioane de kilometri, cu aproape 5% mai mult decât performanța din octombrie 2012 a sondei Rosetta, în cursul călătoriei sale către cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko.

Lansată în iunie 2011, Juno este prima sondă spațială care funcționează pe bază de energie solară și a fost realizată pentru a opera la o distanță atât de mare de Soare. Obiectivul ei constă în studierea planetei Jupiter, care este de cinci ori mai departe de Soare decât Pământul.

Nava este dotată cu panouri solare de mari dimensiuni, cu o lățime de nouă metri, cu 18.698 de celule solare individuale și cântărește patru tone.

Juno va ajunge în apropiere de Jupiter la 4 iulie și se va roti în jurul acesteia de 33 de ori, trecând o dată la 14 zile, prin norii care acoperă acest corp ceresc.

Sonda, care poartă numele soției zeului Jupiter în mitologia antică, va contribui la o mai bună înțelegere sistemului nostru solar și, prin urmare, ‘ne va ajuta să pricepem mai bine de unde am venit’, a declarat Scott Bolton, de la Southwest Research Institute din San Antonio (Texas), unul din coordonatorii misiunii Juno.

sursa

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.